Monday, August 20, 2007

O noua generatie de ingrijitori batrani la domiciliu


Crucea Rosie Sibiu a sarbatorit impreuna cu participantii la cursul de ingrijitoare batrani incheierea unui nou curs de succes!

Cei 10 participanti la cursul de calificare ingrijitoare batrani la domiciliu au avut in saptamana care a trecut motiv de bucurie: au finalizat cursul si au trecut cu brio examenul final. Dupa patru luni intensive in care au dobandit cunostinte teoretice si practice despre ingrijirea persoanelor varstnice, examenul final le-a solicitat din plin abilitatile. Cursantii au avut de trecut un test teoretic si o proba practica, in care au putut arata cum se face patul cu un bolnav in el si diferite alte manevre de ingrijire.

Adevaratul examen insa de abia acum incepe. Noua din cursante urmeaza sa lucreze in cadrul programului destinat ingrijirii persoanelor varstnice din cadrul Primariei Sibiu si sa ofere astfel serviciile atat de cautate in municipiul Sibiu, in timp ce unicul cursant barbat a reusit deja sa se angajeze intr-o institutie sociala de profil din judetul Sibiu.

„Cursul de la Crucea Rosie mi-a oferit cunostintele necesare pentru a ma putea angaja. Sunt extrem de bucuros ca l-am absolvit si ca pot sa lucrez ceea ce imi place” a declarat Ianos Mugurel, absolvent al cursului.

„Cursurile de calificare dezvoltate de Crucea Rosie Sibiu sunt extrem de practice, pentru ca iti dezvolta intr-o perioada scurta de timp abilitatile practice si iti ofera calificarea de care ai nevoie pentru a putea lucra oriunde in lumea larga” a declarat Claudia Popa, directorul filialei Sibiu.

Cursul s-a desfasurat in parteneriat cu Serviciul Public de Asistenta Sociala din cadrul Consiliului Local Sibiu si Spitalul Militar Sibiu.

Un nou curs de calificare este preconizat sa inceapa la inceputul lunii septembrie si este destinat tuturor celor care doresc sa obtina o calificare in domeniul ingrijirii persoanelor varstnice.

No comments: