Tuesday, September 12, 2006

Serbarile Crucii Rosii


Portie de distractie pentru toata lumea... dar mai ales pentru tineri! Colegii nostri de la sediul central au pregatit pentru locuitorii capitalei care au avut placerea de a trece prin Parcul Tineretului in 9 septembrie o serie de activitati de animatie, concursuri, demostratii si lectii de prim ajutor pentru a sarbatori cum se cuvine cei 130 de ani impliniti de distinsa doamna Crucea Rosie! Chiar daca a ajuns la o veritabila varsta, Crucea Rosie Romana este o organizatie tanara si plina de energie - caracteristici date de voluntarii ei dinamici. Imbracati in rosu si alb, cu majorete, cu mascote si clowni, voluntarii au creat o ambianta placuta care ne-a facut sa uitam de frigul de afara. Echipa noastra de teatru a contribuit si ea, laolalta cu voluntarii altor filiale, la mentinerea bunei dispozitii. Zana Dintisor si echipa ei, precum si "campionii" din piesa ce urmarea preventia consumului de droguri s-au prezentat in fata spectatorilor cu gratie, entuziasm si creativitate. Chiar daca nu am dormit 2 zile, a fost o distractie pe cinste!

No comments: